Tragica moartea a lui Mihail Sebastian: hăituit de antisemiți, renegat și de evrei, scriitorul a trecut printr-un lung șir de ghinioane, până la ultimul, care i-a fost fatal
Celebrul și apreciatul scriitor Mihail Sebastian a decedat prematur, la vârsta de numai 38 de ani. Astăzi, teatrele din întreaga țară continuă să includă lucrări ca „Steaua fără nume” în repertoriu, iar asta spune totul despre geniul creativ al acestuia.
Totuși, în cazul în care nu știai, primul manuscris al cărții „Accidentul” i-a fost furat, ca mai apoi să rescrie romanul de la zero.
Mihail Sebastian, talent cât „carul”, dar noroc „ioc”
În anul 1945, Mihail Sebastian era deja dramaturg, scriitor și publicist, fiind extrem de apreciat în toate aceste branșe.
În ziua de 29 mai, viața i se sfârșea brusc, fiind lovit violent de un camion pe Bulevardul Regina Maria, din București. A murit la câteva minute după accident.
„În dreptul bisericii Sf. Ilie, a traversat strada. La mijlocul ei, el a fost însă surprins de o autodubă, ce se apropia cu o viteză fantastică.
În ultimul moment, sperând că totuși bolidul amenințător îl va ocoli, Mihail Sebastian s-a oprit, înfruntând cu privirea pericolul. Șofeurul, care a observat abia în ultimul moment primejdia, a încercat să stopeze, însĂ frânele n-au răspuns la comandă.
MașInă a lovit lateral pe Mihail Sebastian, proiectându-l pe caldarâm. Mașină purta nr. 19 308 și era condusă de proprietarul ei, Ion Zapodeanu. Imediat, trecătorii i-au sărit în ajutor și cu o altă mașină a fost transportat la dispensarul dr. Gâdei.
S-a constatat fractură bazei craniului și, cu toate îngrijirile ce i s-au dat, Mihail Sebastian a murit peste câteva minute, la orele 3.15”, scria, în data de 1 iunie 1945, revista „Cortina” despre destinul tragic al lui Mihail Sebastian.
„Accidentul a venit după un șir lung de mari necazuri: i-a ars casa de două ori, i s-a furat valiza unde avea unicul exemplar al unui roman pe care îl terminase și lucrase la el cinci ani… și atâtea altele!”, scria, la rândul său, D.I. Suchianu, în cartea „Foste adevaruri viitoare”.
Unii au considerat, însă, că accidentul nu ar fi fost o întâmplare, de vreme ce Sebastian era adesea persecutat pentru că avea origini evreiești.
Cum l-au „interzis” antisemiții
Era evreu, era persecutat de antisemiți pentru originile sale și adesea vânat pentru asta, dar necazurile sale nu se încheiau cu această poveste.
Pe numele său adevărat Iosif Hechter, Mihail Sebastian s-a născut la Brăila, într-o familie de evrei.
Ulterior, a urmat studiile universitare de drept și filosofie la București și a lucrat ca secretar la o casă de avocatură, ca mai apoi să devină chiar el avocat.
Nae Ionescu a fost cel care i-a făcut intrarea în literatură. Așa ajungea să-l cunoască pe Mircea Eliade, scriitorul cu care Mihail Sebastian urma să lege o lungă și frumoasă prietenie.
A publicat romanul „Orașul cu salcâmi” în 1935, totul ca în 1940 să apară și romanul „Accidentul”, cel pe care a fost obligat să-l rescrie, după ce i-a fost furat, pe vremea când se afla în Franța.
În anul 1940 începeau problemele pentru scriitor, anii aceia fiind cracterizați profund de o tendință antisemită.
Așadar, i s-a interzis să mai publice, i s-a restras licența de avocat, iar piesele sale au fost interzise. Pentru a reuși, totuși, să-și vadă „Steaua fără nume” pe scenă, Mihail Sebastain a trebuit să folosească pseudonimul Victor Mincu.
Despre el s-a zis că ar fi „evreul improbabil” și a fost frecvent condamnat de antisemiți pentru originile sale.
Și pentru că asta „nu era destul”, a fost renegat chiar și de ai săi, fiind considerat trădător și apropiat al Partidului Comunist. Se întâmpla în 1944.
Poate una dintre cele mai controversate relații de prieteni ale lui Sebastian a fost cea cu Lucrețiu Pătrășcanu.
Scriitorul se află înmormântat la cimitirul evreiesc Filantropia.